De pe Blog

SONDAJ

Va mai intoarceti in Romania?
Nu
41%
Da
37%
Peste cativa ani
22%
Total votes: 80572

Libertate, libertate!

01.01.2010 - Discursul de instaurare a presedintelui Romaniei incepe cu juramantul de participare la „propasirea materiala si spirituala” a neamului. Acestea ar fi cele doua conditii fara de care nu se poate – trupul si sufletul. Despre trup, cui i-au scapat stirile cu falimentarea de banci, topirea de fabrici sau pur si simplu banalul jaf al balastului de pe drumurile taranului roman? In ce priveste sufletul, acolo e o alta discutie.


In cei 20 de ani de libertate, mi-am auzit tara injurata in toate chipurile – imbalsamata intr-un acid de sictir care s-ar dovedi coroziv chiar si pentru civilizatii nevlaguite de comunism. Asta ne scapa, asta uitam: ca am trecut prin masina de tocat oameni a bolsevicilor si ca, asa cum este normal, ne trebuie tot atata timp cat a durat boala pentru zacerea in convalescenta. Nu o spun eu. Timpul de „cel putin inca pe-atat” a fost prevestit de unul dintre martirii anticomunisti, Valeriu Gafencu, mort in inchisoarea-sanatoriu de la Targu Ocna si canonizat de curand de biserica ortodoxa romana. Printre altele, Gafencu a prevestit cu exactitate data si ora mortii sale, deci ar trebui sa-i acordam ceva credit cand vine vorba de data si ora invierii noastre.

Doamne, si cat de bolnavi am fost! Aud cate o mamaie ca era bine, maica, era bine! Nu, nu era bine! Era ingrozitor de rau. Toti „’telectualii”, toti preotii, toti politicienii – adica cei ce ar fi putut reforma Romania – au sfarsit in inchisori. Supravietuitorii au avut gura si au urlat, au avut condei si au scris zeci, poate sute de carti. E de datoria noastra sa stim ca, acum 50 de ani, in Romania intelectualii erau tratati la „razatoare”, adica prinsi de par si trasi cu faţa pe elementii caloriferului. Cine sa faca un plan temeinic de finante, cand taranistii si liberalii faceau „morisca” la ancheta, adica li se trecea printre genunghi si mainile legate o ranga de fier si, asezati pe spatarele a doua scaune, erau batuti la talpi pana se invarteau? Iar daca aveau sansa sa scape cu unghii, li se cerea sa se urce pe pereti? Ca tot e Craciun, stiti care era pedeapsa favorita a gardienilor lui Gheorghiu-Dej? Sa le solicite preotilor din inchisori sa efectueze taina sacra a impartasaniei cu fecale. Cele descrise mai sus serveau, in buna parte, pentru intimidarea celui anchetat si se spera ca acesta sa mai „toarne” pe cineva, in disperarea continua a gardienilor de a-si face „planul”.

Era suficient ca cel torturat sa scape o vorba despre ce carti are X, de exemplu, pentru ca X sa fie a doua zi saltat si condamnat pentru „crima de tradare”. Apoi, daca nu se avea pe loc o vina concreta, banuiala, sfanta banuiala, era suficienta. Asa s-a intamplat in cazul poetului Ciurunga. Acesta a editat si tiparit clandestin un volum de versuri antisovietice. S-a aflat, iar poetul a fost saltat peste noapte. Mama, inspirata, a distrus volumele, deci proba de la dosar. Gestul ei nu a contat – Ciurunga a „servit” 18 ani de Canal.

Torturile acestea se petreceau peste tot: Targsor, Gherla, Aiud, Canal si mai ales Pitesti – loc in care, la comanda sovietica, se pare, s-a demarat una din cele mai ingrozitoare torturi in masa cunoscute in istorie, pastrata memoriei colective sub denumirea de „Fenomenul Pitesti”. Acolo s-a sugerat unei gasti de detinuti de drept comun, ce urmau sa fie rasplatiti cu eliberarea, sa ciomageasca trupurile vlaguite de foame si frig ale detinutilor politici. Multi dintre cei batuti au inebunit, unii au reusit sa se sinucida, altii au clacat si au devenit „suporteri” ai cancerului rosu.

Dupa inchisoare urma domiciliul fortat, de obicei prin Baragan, apoi „banditul” trebuia reintrodus in sistemul social, asa ca era angajat ca portar, ca maturator, in orice caz, primea o slujba pentru care anii de scoala – multi terminasera Dreptul, Medicina, Teologia – sau viziunea – aici erau marii politicieni din Interbelic – conta putin spre deloc. De retinut ca toti acesti oameni au ales sa aduca jertfa lui Christos in numele neamului lor. Au facut-o cu o demnitate la care eu, ca entitate umana, nici nu pot spera. Imi amintesc o replicA data unui ofiter rus de un „’telectual” roman: „Nu aveti voi biserici cati sfinti am ridicat noi la cer”.

Asta a fost comunismul. Asta s-a terminat acum 20 de ani. De asta inca ne mai este rau. Putem sa mai dam vina pe ea, pe amarata noastra de tara?


Ramona Jitaru
DiasporaOnline

| Club Unique |

www.diasporalive.com


Club Unique

INTIM

Aliance Tour

Antene Satelit

Hair Dress Salon

Traduceri Autorizate

Oriflame

FOOD CENTRE

BlueAir

Restaurant AMURG