De pe Blog

SONDAJ

Va mai intoarceti in Romania?
Nu
41%
Da
37%
Peste cativa ani
22%
Total votes: 80572

Răzvan Mustea a fost ales în funcţia de preşedinte al OTPDL


06.06.2011 -Deputatul democrat-liberal Răzvan Mustea a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, la Convenţia Naţională a OTPDL desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Noul preşedinte al tineretului democrat-liberal a fost ales cu 892 de voturi. Din cele 926 de voturi exprimate, patru au fost împotrivă, iar 30 de voturi au fost anulate.

Răzvan Mustea are 33 de ani, este deputat şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei PDL Vrancea. El a candidat cu moţiunea "Tinerii - Forţa Dreptei".

Potrivit Statutului Partidului Democrat Liberal, preşedintele OTPDL face parte şi din Biroul Permanent Naţional al formaţiunii. Funcţia pe care o va ocupa Răzvan Mustea, pentru un mandat de patru ani, a fost asigurată interimar de Cristian Hriţuc.

La Convenţia OTPDL au fost votaţi pentru a ocupa funcţii în cadrul Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret şi prim-vicepreşedintele organizaţiei, secretarul general, doi secretari general-adjuncţi, 11 vicepreşedinţi, precum şi preşedintele Comisiei Naţionale de Regulament, Etică şi Litigii (CNREL), funcţie în care a fost ales Ilea Bogdan.

Pentru funcţiile de secretar-general adjunct au existat trei candidaţi, pentru cea de preşedinte al CNREL tot trei candidaţi, iar pentru cele de vicepreşedinte 15 candidaturi, celelalte funcţii fiind desemnate pe baza unor candidaturi unice.

Prim-vicepreşedinte al OTPDL a fost ales Alexandru Nazare (31 de ani) cu 880 de voturi "pentru", 16 "împotrivă " şi 30 anulate, iar secretar general al tineretului democrat-liberal - Darius Pintilie (32 de ani), consilier al premierului Emil Boc, cu 874 de voturi "pentru", 22 "împotrivă" şi 30 de buletine de vot anulate.

În a doua parte a Convenţii Naţionale a OTPDL au fost aleşi şi cei 16 secretari executivi ai organizaţiei, dintr-un număr de 23 de candidaţi, precum şi cei opt membri CNREL, funcţii pentru care au existat nouă candidaţi.

La Convenţia Naţională a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal au participat în calitate de invitaţi mai mulţi lideri, miniştri şi parlamentari ai PDL: Emil Boc, Roberta Anastase, Elena Udrea, Anca Boagiu, Sever Voinescu, Mircea Toader, Daniel Funeriu, Valerian Vreme, Ştefan Pirpiliu, Gelu Vişan.

Sursa

| Club Unique |

www.diasporalive.com


Club Unique

INTIM

Aliance Tour

Antene Satelit

Hair Dress Salon

Traduceri Autorizate

Oriflame

FOOD CENTRE

BlueAir

Restaurant AMURG