De pe Blog

SONDAJ

Va mai intoarceti in Romania?
Nu
41%
Da
37%
Peste cativa ani
22%
Total votes: 80572

Interzicerea fumatului in spatii publice inchise, adoptata cu scandal in Senat


09.06.2011 -Plenul Senatului a aprobat, miercuri, o propunere legislativa prin care este interzis fumatul in spatiile publice inchise, la locul de munca, mijloacele de transport in comun, baruri, restaurante, locuri de joaca pentru copii, fiind insa exceptate celulele pentru detinuti.

Propunerea legislativa este semnata de deputatul PSD Manuela Mitrea si isi propune interzicerea "completa" a fumatului in spatii publice inchise.

Pe terase, fumatul va putea fi in continuare permis atata timp cat spatiul este delimitat de cel mult un perete.

Proiectul mentioneaza ca este permis fumatul doar in baruri, discoteci, restaurante si in alte unitati cu destinatie similara, cu o suprafata de pana la 100 de metri patrati, care trebuie organizate exclusiv pentru fumatori si in care accesul minorilor este interzis.

Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi au fost majorate in cazul persoanelor fizice la 300 de lei, iar in cazul persoanelor juridice la 5.000 de lei, iar la a doua abatere cu suspendarea autorizatiei de functionare.

Propunerea a fost adoptata cu 58 de voturi pentru, 15 abtineri si 29 de voturi impotriva.

Votul final in cazul propunerii legislative apartine Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional.

Proiectul de lege a starnit si controverse in randul senatorilor

In cadrul dezbaterilor asupra proiectui de lege, unul dintre primii contestatari a fost senatorul PDL Tudor Udristoiu, care a recunoscut ca este fumator si nu a reusit sa se lase de viciu. "Nu credeti ca ar fi mai bine sa inchidem fabricile de tutun, care fac atata rau populatiei?", a intrebat ironic Udristoiu.

El a contrazis-o pe initiatoarea propunerii legislative, deputatul PSD Manuela Mitrea, in ceea ce priveste o serie de probleme medicale ce ar fi provocate de tutun. "Cea mai 'frumoasa' (afirmatie, n.r.) dintre ele este ca fumatorii au probleme de concentrare. Orice poti sa reprosezi tutunului, precum am spus, face de sus pana jos rau, dar pana la concentrare si memorie, ca acolo face bine. Asta e defectul lui, experimental, cum vreti dvs, pe studii ultraserioase", a sustinut senatorul PDL.

"Interzicem fumatul, interdictie, interdictie, interdictie, poate ne mai gandim pe la PIB, pe la alte interventii la sanatatea populatiei preventive si curative, dar noi ne ocupam de restrictii. Repet, cea mai buna si curata restrictie este inchiderea fabricilor de tutun, izolarea fumatorilor in ceva spatii inchise de adevaratelea pana cand nu mai fumeaza, eventual cu niste pedepse ceva. (...)

Consider ca asta este o discriminare, plec de la premisa ca inteleg foarte clar grijile nefumatorilor, care vazand fumul ala - din care eu am avut grija sa retin tot ce era nociv, iese doar asa o nimica toata - dar dati-ne voie si noua sa avem niste locuri unde sa ne putem duce, unde sa nu intre decat daca vor nefumatorii, iar nefumatorii sa stea acolo unde este aer curat, langa masinile noastre minunate, alea de scot fum negru.

Sar si peste asta, dar dati-ne si noua voie la viata in conditiile in care nu-i deranjam pe ceilalti, stam in mizeria noastra si in fum si murim mai tineri, cum scrie pe pachetele de tigari", a mai spus in acelasi ton persiflant Udristoiu.

In replica, a intervenit senatorul PSD Miron Mitrea, precizand ca a citit si el un studiu recent facut in SUA despre ceea ce face fumatul la barbati si la femei.

"La femeile care fumeaza creste capacitatea de concentrare cu 20-30% si creste oboseala cu 10%, in schimb la barbati se arata ca din contra, noi suntem foarte slabi la nicotina si pierdem capacitatea de concentrare", a sustinut Mitrea.

De asemenea, el a aratat ca solutia inchiderii fabricilor de tutun nu poate fi una viabila. "Fabricile de heroina si cocaina nu sunt permise, desi exista populatii care sunt consumatoare de aceste produse, dar s-a considerat pe buna dreptate ca ele sunt mai daunatoare decat alte produse", a mai sustinut senatorul PSD, explicand faptul ca propunerea legislativa vine sa puna in practica o serie de masuri similare celor adoptate de Franta sau Italia.

In dezbatere a intervenit si social-democratul Georgica Severin, care a precizat ca s-a lasat de fumat si incearca sa-si convinga si familia sa faca acelasi lucru, insa este de principiu impotriva introducerii de interdictii. "Azi interzicem fumatul, maine interzicem votatul", a aratat Severin.

La randul sau, senatorul PSD Titus Corlatean a povestit ca in urma unei dezbaterii cu studentii carora le-a predat "drepturile omului" au ajuns la concluzia ca de fapt "fumatul nu este un drept, dar sanatatea este insa un drept".

Nu s-a lasat mai prejos nici senatorul PSD Alexandru Mazare care a evidentiat impactul negativ al masurii asupra turismului. "Ca intotdeauna noi suntem mai catolici decat Papa, vrem sa dezvoltam turismul si noi vorbim de interdictii, interdictii, interdictii. (...) Din punct de vedere al industriei turistice este un lucru care ne va afecta profund in sens negativ", a spus Mazare. El a exemplificat prin cazul unei statiuni din Austria, unde si-a petrecut vacanta, iar in toate statiunile si barurile din aceasta tara se fuma.

La randul sau, senatorul PNL Mircea Diaconu a explicat de ce sustine "dictatura din Singapore".

"Turismul in general se face pentru aerul curat, daca nu ma insel eu, poate gresesc. Bun, la Singapore, ca veni vorba, unde ne-am dori cu totii sa ne facem concediile, nu se fumeaza nicaieri, iar daca arunci o hartie pe jos e amenda de 10.000 de dolari. Va place. Eh, o astfel de dictatura imi doresc si eu", a sustinut Diaconu.

In replica, Tudor Udristoiu a mentionat ca a fost in Singapore si este adevarat faptul ca sunt amenzi usturatoare pentru aruncarea de gunoi pe strada, insa anul trecut era permis fumatul.

Sursa

| Club Unique |

www.diasporalive.com


Club Unique

INTIM

Aliance Tour

Antene Satelit

Hair Dress Salon

Traduceri Autorizate

Oriflame

FOOD CENTRE

BlueAir

Restaurant AMURG