De pe Blog

SONDAJ

Va mai intoarceti in Romania?
Nu
41%
Da
37%
Peste cativa ani
22%
Total votes: 80572

Nouriel Roubini: Zona euro ar putea să se destrame în câţiva ani


15.06.2011 -"Ar putea zona euro să se destrame? Acest lucru este posibil într-un orizont de timp de cinci ani", este titlul unei analize realizate de profetul crizei, Nouriel Roubini, preşedintele Roubini Global Economics. El spune că uniunea economică şi monetară nu a îndeplinit niciodată în totalitate condiţiile unei regiuni monetare optime.

În acest context, Nouriel Roubini vede mai multe opţiuni. Prima este că euro ar putea să se deprecieze drastic faţă de dolarul american, pentru a restabili competitivitatea în statele de la periferia zonei euro. potrivit evz.ro. Însă o scădere accentuată a monedei euro este puţin probabilă, având în vedere forţa comercială a Germaniei şi politicile Băncii Centrale Europene.

Nici soluţia germană cu reforme care să stimuleze creşterea productivităţii, în paralel cu ţinerea în frâu a salariilor nu va funcţiona, consideră Roubini.

Deflaţia este a treia opţiune, dar acest lucru este asociat cu recesiunea severă. Argentina a încercat acest traseu, dar a renunţat, după trei ani de criză profundă. Iar această soluţie ar avea ca efect creşterea sarcinii reale a datoriilor publice şi private.

Având în vedere că aceste trei opţiuni sunt puţin probabile, nu există o altă modalitate de a restabili competitivitatea şi creşterea economică la periferia zonei euro decât renunţarea la moneda unică.

"Lăsaţi euro, mergeţi înapoi la monedele naţionale pentru a atinge o depreciere masivă nominală şi reală", este sfatul profesorului Roubini.

El spune, totodată, că, deocamdată, ideea renunţării la zona euro este de neconceput chiar şi pentru ţări ca Grecia şi Portugalia. Dacă aceste state ar ieşi din zona euro, restul statelor care rămân în uniune ar suferi pierderi comerciale mari.

Însă scenarii care par imposibile astăzi s-ar putea să fie realiste peste cinci ani, în special în condiţiile în care economiile de la periferia zonei euro stagnează, precizează Roubini.

Sursa

| Club Unique |

www.diasporalive.com


Club Unique

INTIM

Aliance Tour

Antene Satelit

Hair Dress Salon

Traduceri Autorizate

Oriflame

FOOD CENTRE

BlueAir

Restaurant AMURG