De pe Blog

SONDAJ

Va mai intoarceti in Romania?
Nu
41%
Da
37%
Peste cativa ani
22%
Total votes: 80572

FMI avertizează SUA şi Europa "să nu se joace cu focul" în privinţa deficitelor bugetare



20.06.2011 -Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, Statele Unite şi ţările europene supraîndatorate "să nu se joace cu focul" în privinţa deficitelor bugetare, fiind nevoie de măsuri imediate pentru reducerea acestora.

Criza datoriilor din zona euro şi semnele supraîncălzirii în economiile emergente sunt noile ameninţări majore pentru creşterea globală, apărute de la precedentul raport al FMI, din aprilie.

Instituţia financiară a înrăutăţit prognoza pentru creşterea economică a SUA, de la 2,8% la 2,5% pentru acest an, respectiv de la 2,9% la 2,7% pentru 2012.

Fondul este mai optimist în privinţa avansului economic în zona euro, însă lipsa unei coordonări politice în combaterea crizei şi problemele din SUA legate de buget ar putea crea o volatilitate financiară majoră în următoarele luni.

"Nu-ţi poţi permite să ai o economie mondială în care deciziile importante sunt amânate, pentru că te joci cu focul. Am intrat foarte clar în faza politică a crizei mondiale", a afirmat Jose Vinals, director al FMI pentru pieţe monetare şi de capital, într-un interviu.

În Statele Unite, problemele includ şi conflictul dintre politicieni privind majorarea plafonului de îndatorare. Temerile că cea mai mare economie a lumii ar putea intra în incapacitate de plată au avut un impact semnificativ asupra pieţelor financiare, notează Reuters.

Între timp, Grecia s-a apropiat mai mult de incapacitate de plată, din cauza divergenţelor oficialilor din zona euro pentru un al doilea pachet de ajutor financiar, dar şi a problemelor politice interne.

"Dacă faci o listă cu ţările care au cel mai mult de făcut pentru a stabiliza finanţele publice la un nivel acceptabil din perspectiva îndatorării, găseşti patru state: Grecia, Irlanda, Japonia şi SUA", a spus Vinals.

Îngrijorarea că situaţia din zona euro s-ar putea extinde a cauzat declinul burselor la nivel global în ultimele zile.

FMI a urcat prognoza economică pentru zona euro în acest an de la 1,6% la 2%, în timp ce pentru anul următor a redus-o uşor, de la 1,8% la 1,7%. Germania, cea mai mare economie a zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 3,2% în acest an, faţă de estimarea anteriaoră de 2,5%, şi de 2% în 2012.

Sursa

| Club Unique |

www.diasporalive.com


Club Unique

INTIM

Aliance Tour

Antene Satelit

Hair Dress Salon

Traduceri Autorizate

Oriflame

FOOD CENTRE

BlueAir

Restaurant AMURG