De pe Blog

SONDAJ

Va mai intoarceti in Romania?
Nu
41%
Da
37%
Peste cativa ani
22%
Total votes: 80572

Surpriză marca "Harry Potter"


20.06.2011 -Scriitoarea britanică J.K. Rowling va face, în mai puţin de o săptămână, un anunţ important legat de universul eroilor de la Hogwarts. Nu e însă vorba de o nouă carte, spre dezamăgirea fanilor.

Autoarea seriei "Harry Potter", J.K. Rowling, a lasat un nou website, Pottermore, învăluit pentru moment în mister. Pagina de internet a fost inaugurată cu o lună înainte de premiera celei de-a opta şi ultima parte din seria Harry Potter, care va avea loc pe 15 iulie.

Pottermore.com are asociate un cont de Twitter şi unul de YouTube, acesta din urmă găzduind o numărătoare inversă şi un singur mesaj criptic: "Bufniţele se adună...". Numărătoare inversă se va sfârşi pe 23 iunie, când J.K. Rowling va face un anunţ important legat de universul "Harry Potter".

O purtătoare de cuvânt a autoarei britanice a confirmat faptul că site-ul este autentic: "Putem confirma că Pottermore este într-adevăr numele viitorul proiect al lui J.K. Rowling, pe care îl va dezvălui în curând. Nu este vorba de o nouă carte, e tot ce putem spune în acest moment".

Speculaţii abracadabrante

Noul proiect al scriitoarei i-a pus pe jar pe fanii Harry Potter din întreaga lume, astfel că internetul vuieşte cu speculaţii care mai de care mai acadabrante. Potrivit site-ului E!Online, cele mai vehiculate variante sunt o enciclopedie Harry Potter, pe care J.K. Rowling a promis-o încă de la lansarea primului volum al seriei, şi o reţea de socializare dedicată fanilor Harry Potter. Ipoteza reţelei de socializarea se bazează pe indiciul oferit de contul de YouTube al proiectului, enigmatica propoziţie "Bufniţele se adună...". În lumea magică născocită de J.K. Rowling, bufniţele sunt principala medodă de comunicare pe distanţe lungi, astfel că ideea unei reţele de socializare începe să prindă contur (internauţii încă dezbat dacă se va intitula PotterBook sau HarrySpace, nume adaptate după faimoasele Facebook şi MySpace).

În plus, denumirea "Pottermore" a devenit marcă înregistrată în 2009, şi aparţine studiourile Warner Bros., care distribuie filmele din seria "Harry Potter". Descrierea mărcii înregistrate face referire la o pagină de internet interactivă, care ar urma să includă "forumuri de conversaţie, buletine electronice de ştiri şi facilităţi pentru interacţiunea în timp real între utilizatori, pe subiecte de interes general". Ipoteza unei reţele de socializare capătă astfel consistenţă.

Isterie în rândul fanilor

O altă ipoteză este un parc de distracţii având ca temă universul din "Harry Potter", care ar urma să fie construit în Marea Britanie, însă majoritatea fanilor sunt sceptici faţă de această variantă, din moment de un parc de distracţii similar e pe cale să fie inaugurat în Statele Unite.

J.K. Rowling şi studiourile Warner Bros. au creat isterie printre fani înainte de fiecare lansare făcută de-a lungul timpului, ceea ce explică parţial încasările uriaşe înregistrate până în prezent. Romanele Harry Potter s-au vândut în peste 400 de milioane de exemplare în toată lumea, iar filmele au obţinut până acum încasări de aproximativ 6,4 miliarde de dolari. J.K. Rowling a acumulat o avere de aproape un miliard de dolari din vânzări şi drepturi de autor.

REUŞITĂ

Vocaţia scrisului

Cinci ani de zile, atât i-a luat scriitoarei britanice J.K. Rowling să treacă de la sărăcie la statutul de multimilionară. Şi asta pentru că a ştiut să-şi transforme ghinioanele în avantaje.

Născută în 1965, J.K. Rowling, pe numele ei adevărat Joanne Rowling, şi-a dorit de mică să devină scriitoare. După terminarea liceului, s-a înscris la Universitatea Essex, unde şi-a luat licenţa în Limba şi Literatura Franceză. Ideea seriei Harry Potter i-a venit pentru prima oară în 1990, în timpul unei călătorii cu trenul de la Londra la Manchester. N-avea la ea pix şi hârtie, aşa că a păstrat în minte primele idei, care gravitau în jurul unui băiat care nu se temea să devină vrăjitor. Un an mai târziu s-a mutat în Portugalia, unde s-a angajat ca profesoară de engleză. Aici şi-a cunoscut primul soţ cu care a avut o fetiţă, Jessica. Căsnicia lor n-a durat însă foarte mult. Cei doi s-au despărţit, iar J.K. Rowling s-a întors înapoi în Marea Britanie în 1994.

Singură, fără slujbă şi cu un copil în întreţinere, scriitoare a căzut în depresie şi a fost chiar tentată să se sinucidă. Şi-a folosit însă timpul liber pentru a lucra la "Harry Potter şi piatra filosofală", pe care a reuşit, cu mari dificultăţi, să o publice doi ani mai târziu. Volumul a fost tipărit în numai 1.000 de exemplare, care se vând, în prezent, cu până la 25.000 de lire fiecare. Succesul imens al cărţii a fost nesperat atât pentru editori cât şi pentru scriitoare însăşi. Editura americană Scholastic a plătit ulterior 100.000 de dolari pentru dreptul de a publica volumul pe teritoriul Statelor Unite, iar în 1998, studiourile Warner Bros au achiziţionat drepturile de ecranizare a cărţii, contra unei sume din şapte cifre.

Au urmat alte şase cărţi "Harry Potter", dintre care ultima din serie, "Harry Potter şi talismanele morţii", publicată în 2007, s-a epuizat de pe rafturile din întreaga lume cu o repeziciune aproape fără precedent. Cele şapte cărţi ale seriei au fost transpuse în opt filme, dintre care ultimul, "harry Potter şi talismanele morţii – Partea a 2-a", urmează să fie lansat pe 15 iulie.

J.K. Rowling s-a recăsătorit, cu anestezistul Neil Murray, şi a născut încă doi copii. Fericita familie cu cinci membri trăieşte în prezent în Scoţia.

Sursa

| Club Unique |

www.diasporalive.com


Club Unique

INTIM

Aliance Tour

Antene Satelit

Hair Dress Salon

Traduceri Autorizate

Oriflame

FOOD CENTRE

BlueAir

Restaurant AMURG